Terapia BowenJoy se poate aplica pe persoane de orice vârstă, adulti, oameni în vârstă, bebeluși și chiar în cazul femeilor însărcinate. În cazul acestora din urmă tehnica Bowen ajută în multe situații cum ar fi dureri sciatice datorate posturii corporale modificate pe timpul sarcinii (dar și după când mama își va tine copilul în brațe), întoarcerea bebelușului în burta mamei pentru a ajunge în poziția ideală pentru naștere, ușurarea travaliului etc.
Astăzi în ciclul articolelor despre terapia BowenJoy vă prezentăm o descoperire care dovedește cât de uimitor este alcătuit omul și cât de interdependenți suntem între noi și în general cu natura.
Vorba care zice că mama își păstrează copilul în inimă pentru totdeauna se pare că este chiar adevărată, căci se pare că există o conexiune de termen lung care se formează între bebeluș și mamă după concepție și care pornește încă de la nivel celular.
Cercetări științifice medicale au descoperit celule din fetus în placentă care, prin intermediul circulației sanguine materne intră în corpul mamei într-un proces denumit microchimerism al celulei fetale. Aceste celule vor circula prin corpul mamei și se vor opri în diferite țesuturi. Mai mult, uimitor este faptul că s-a dovedit că acestea pot râmâne în corpul mamei pentru zeci de ani.
Oamenii de știință sunt încă la începutul cercetărilor lor în ceea ce privește modul cum aceste celule fetale interacționează cu celulele materne și care este scopul lor.
Unul dintre primele studii care au abordat acest fenomen a descoperit celule ADN masculine în creierul unei mame de băiat, mamă care avea în jur de 70 de ani. Alți oameni de știință au găsit urme de celule fetale transferate în oase, ficat sau plămâni. S-a descoperit astfel de celule supraviețuind pentru decenii în țesuturi precum piele, ficat și splină.
Acest lucru se întâmplă pentru că celulele fetale au capacitatea de a se transforma în diferite tipuri de celule. Acest lucru se numește în termeni de specialitate diferențiere multițesut. Și, odată ce ajung în sângele mamei, există posibilitatea ca acestea să circule și să se atașeze în orice țesut. De exemplu, unul dintre studii a găsit celule fetale în cicatrici. Studii ulterioare au descoperit că celulele fetale care traversează corpul prin sânge până în creier pot deveni chiar celule neuronale.
Mai mult, pe lângă fapul că crează o legătură indestructibilă pentru o viață, uimitor este că cercetătorii afirmă că aceste celule fetale ar avea un rol benefic pentru corpul mamei pentru că ar ajuta la acțiuni precum repararea țesuturilor, a organelor și chiar în boli autoimune de care aceasta ar suferi.
Într-un fel este ca și cum bebelușul se revanșează față de mamă pentru toate ”neplăcerile” prin care aceasta a trecut de-a lungul sarcinii și în timpul nașterii, ajutând-o ca ulterior să-și rezolve diferitele leziuni ale țesuturilor.
Cât de frumoasă și uimitoare este viața!
In terapia BowenJoy se combină armonios mișcări din masaj, trigger point, reflexoterapie, manipulare fascială, terapie Bowen astfel încât să ajute inclusiv în perioada de graviditate.