Am auzit de atâtea ori întrebarea „Ce se întâmplă, de fapt, după ședință?”, și nu doar din curiozitate, ci dintr-o nevoie sinceră de a înțelege cum poate o atingere blândă, aparent lipsită de dramatism, să pună în mișcare procese atât de profunde. Pentru că, în Terapia Bowen, munca adevărată nu se încheie când clientul părăsește cabinetul, ci abia atunci începe să se desfășoare liniștit, în interior.
Între două ședințe, corpul intră într-o fază subtilă de procesare. Nu este vorba despre o reacție intensă sau vizibilă, ci despre acel moment în care sistemul nervos, lăsat să respire și neforțat să reacționeze, își reamintește că poate trece în modul de refacere. Iar atunci când sistemul parasimpatic este activat, apar fenomene pe care nu le poți controla, dar le poți observa: somnul devine mai profund, respirația mai liniștită, senzația de apăsare dispare treptat sau se transformă în altceva, mai difuz, mai ușor de gestionat.
Terapia Bowen are acest dar de a lucra în tăcere, în profunzimea acelor sisteme pe care, de obicei, le ignorăm. Nu are nevoie de șoc, de presiune, de corecții bruște, ci îți cere timp, atenție și un pic de încredere. Cei care vin la terapie învață repede că vindecarea nu e un proces care se întâmplă pe loc, ci o călătorie care se desfășoară de la o ședință la alta, cu pași mici, dar semnificativi.
În aceste zile dintre sesiuni, fascia începe să își recapete mobilitatea, mușchii se relaxează fără să fie forțați, iar corpul începe să renunțe la unele strategii de protecție pe care le-a menținut poate ani de zile. Nu e neobișnuit ca o persoană să simtă o ușoară oboseală, o modificare a posturii, o schimbare subtilă în modul în care merge sau respiră. Sunt toate semnale că ceva intern se reorganizează, că tiparele vechi sunt înlocuite cu unele mai funcționale.
Ce mă fascinează mereu este că aceste transformări apar fără să le „impunem”. Nu „corectăm” corpul, ci îl ajutăm să se reechilibreze singur. Uneori, o singură mișcare atent plasată are efecte care durează zile întregi. Iar cel mai important lucru pe care îl învățăm din asta este răbdarea. Când corpul simte că are timp și spațiu, începe să coopereze. Nu se mai apără, nu se mai contractă din reflex, ci își dă voie să se reconfigureze în liniște.
La fiecare curs, le spun terapeuților că adevărata schimbare se întâmplă între ședințe, nu în timpul lor. Și că pacienții trebuie să fie sprijiniți să observe aceste mici transformări, să nu se aștepte la miracole imediate, ci să învețe să-și asculte corpul cu mai multă finețe. Pentru că BowenJoy nu e despre intervenție rapidă, ci despre resetare blândă și învățarea unui alt fel de ritm.
Dacă simți că după o ședință corpul tău trece printr-o stare nouă, fie ea de liniște, de oboseală profundă sau de energie crescută, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să-i dai spațiu. Nu interveni, nu forța nimic, doar observă. Acolo, în această observare calmă, se întâmplă vindecarea.